Despre mine

Sunt Raisa, sunt leoaică, elevă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Botoşani şi sunt artistă.

Desigur, dacă primele două sunt certitudini, fiind născută sub acest semn zodiacal şi, de câţiva ani, elevă a prestigiosului liceu botoşănean, referitor la ultima caracterizare, am încă mult de muncit, pentru a scrie cu literă mare, cuvântul „artist”. Asta deoarece, pe de o parte sunt la început de drum pe acest frumos, dar dificil traseu, iar pe de altă parte, aşa cum stă bine unui copil, sunt încă în căutarea a ceea ce cred că m-ar putea defini cel mai bine.

La acest moment, cel mai important pentru mine este că fac cu pasiune acest lucru şi m-ar bucura orice încurajare care să-mi învingă timiditatea şi să mă ajute să evoluez cât mai frumos pe această direcţie.

Astfel că te invit să mă cunoşti mai bine:
canalul YouTube: Raisa Costiuc;
pagina personală Facebook: Raisa Costiuc;
pagina personală pe Instagram: c.mariiaaa
(fiind încă mică, nu m-a interesat, deocamdată să-mi fac pagină şi pe LinkedIn 😉 )