A venit toamna…

Printre multiplele şi frumoasele creaţii ale lui Nichita Stănescu se numără şi poezia „Emoție de toamnă”, transpusă deseori în cântec. La o simplă căutare pe YouTube, va sări în evidenţă cântecul cantautorului Nicu Alifantis – poate cea mai celebră versiune -, dar şi mai vechea, dar la fel de frumoasa variantă a regretatului compozitor Cornel Fugaru. Şi, bineînţeles, o serie de cover-uri a uneia sau alteia dintre versiuni.

Raisa Costiuc – membră a asociaţiei Cheia Sol – a încercat, cu vocea unui copil încă, să redea aceste frumoase versuri, făcând astfel ca acest anotimp, altfel depresiv pentru unii, să capete inocenţa primăvăratică, prin interpretarea ei.

Cântecul poate fi accesat dând clic pe acest link, iar frumoasele versuri sunt redate mai jos:

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *